Secretul relaţiilor la distanţă
Se întâmplă destul de des ca două persoane să se placă destul încât să-şi dorească să rămână împreună chiar după ce circumstanţele îi despart fizic pentru mai mult timp. Poate ai cunoscut-o la mare, i-ai dat-o în primire trei zile la rând şi a fost mega mişto, dar ea era din Beba Veche şi tu din Sulina. Sau v-aţi combinat la beţie în club şi totul a fost idilic vreme de trei ore, dar apoi valorile şi idealurile lui l-au îndemnat să se alăture cauzei Khmerilor Roşii din Cambodgia şi e nevoit să te părăsească. Sau poate gagiul e cioban şi îţi explică cu lacrimi în ochi cum stă treaba cu transhumanţa.
Detaliile împrejurărilor nefericite care impun despărţirea sunt irelevante. Este însă important să ştii că o relaţie la distanţă nu funcţionează decât dacă este îndeplinită o singură condiţie esenţială. Însă înainte de a vă spune care este aceasta, haideţi să vedem trei elemente care NU sunt importante, chiar dacă toată lumea susţine contrariul. Cică:
1. Trebuie să existe dragoste, căci dragostea nu cunoaşte graniţe. Carevasăzică, dacă ne iubim destul, putem trece peste orice, chiar şi o perioadă de 5 ani în care nu ne vedem. Băi, recunosc că sună frumos, şi că am plâns şi eu la filmul ăla, dar în viaţa reală, oricât de îndrăgostit ai fi la momentul X, la momentul X + n (unde n > 3 luni) o să ţii mai mult la tipa de la pâine decât la iubita de departe – cu care deja nu mai ai ce vorbi pe Skype timp de o oră în fiecare seară, aşa că umpli timpul cu dulcegării obosite şi false. Adică, găseşti pe altcineva şi cu asta bastalabista, oricât de mare ar fi fost dragostea iniţială. (Asta presupunând bineînţeles că ai o viaţă socială cât de cât normală, căci dacă îţi place ideea cu Khmerii Roşii şi te cari în Cambodgia, nu ştiu câte brutărese mişto ai şansa să cunoşti pe acolo.)
2. Trebuie să existe încredere reciprocă. Adică să nu te suspecteze tipa de peste mări şi ţări că în timp ce-i declari ei la telefon dragoste veşnică, în secret îi dai la pufarină tipei de la pâine. Faza asta cu încrederea e cea mai păcătoasă, fiindcă dacă tipa chiar e destul de naivă încât să te creadă capabil de a te abţine de la sex pentru atât de mult timp, atunci când află că ai împulat-o pe alta, (şi o să afle) o să-i fie ciudă că de dragul tău a refuzat un munte de pulă. Munte pe care, în urma transgresiunii tale, se va căţăra neîntârziat, precum un botswanez pe o gogoaşă.
3. Trebuie să existe răbdare. Asta e de departe cea mai tâmpită idee. Răbdare este ceea ce se poate spune că ai când te uiţi la TV, e pauză de reclame dar nu schimbi pe alt post. Răbdare ai când stai o oră la coadă la paşapoarte şi nu începi să înjuri şi să ameninţi când vezi că poliţistul bagă o pilă înaintea ta. Ai răbdare când aştepţi troleul, vine plin, iar tu stai liniştit şi-l aştepţi pe următorul în loc să-i dai un pumn la pateu babei de pe scări ca să „urce mai sus, că e loc.” Însă să stai nefutut trei ani? Aia nu mai e răbdare, e fanaticism, e sacrificiu demn de carte sfântă, e… trist. Adică până şi Isus ar spune: „Hai frate, pe bune?”
Singura condiţie – necesară şi suficientă – pentru ca o relaţie la distanţă să funcţioneze, este simplă şi uşor de definit. Dimensiunile cariceşti ale bărbatului trebuie să se raporteze la distanţa dintre el şi parteneră după cum urmează:
Corolar: dacă n-ai pulă transatlantică, lasă-ţi Cosânzeana de peste ocean să-şi vadă de viaţa ei. Adevărat că nu-i sexi să te dai bătut, dar nici inteligent nu e să-ţi iroseşti tinereţile în căutarea sfântului graal al relaţiei la distanţă.